Nu vezi padurea de copaci? Un pas in spate ajuta!

Cum ar fi daca ne-am putea rezolva problemele ca si cum ar fi ale altora? Ce obiectivi am fi! Dar cand sunt ale mele parca nu mai vad bine...totul e in ceata! Sunt prea implicat subiectiv...Ce ma fac?

Suna familiar? Normal. E mai usor sa oferim retete altora, sa dam sfaturi decat sa facem tot posibilul sa fim obiectivi asupra propriilor noastre probleme. Cum ar fi sa pot privi situatiile neplacute, problematice ca si cum eu as fi la 10 000 km departare? Cum s-ar vedea? Parca nu sunt asa implicat, subiectv? Parca se vad lucrurile altfel acum? Sunt convinsa ca da! Vorbim de Asociere si Disociere (o mai numim si Detasare)

Daca vorbim despre imagini, a fi asociat inseamna sa vezi o experienta ca si cum ea s-ar intampla deja, prin ochii participantului, pe cand a fi disociat insemna sa te vezi traind o experienta ca si cum te-ai uita la un film despre asta.

Te-ai lovit candva de o problema neplacuta si ai facut “din tantar armasar”? Este posibil ca ai fost atat de asociat cu problema, atat de implicat in ea incat sa faci asta? Daca este corect, poti mereu sa te disociezi de la problema pentru a castiga ceva perspectiva referitor la ea si sa o depasesti cu mai putina implicare emotionala.

Cand ne uitam “din afara”, cand facem “un pas in spate”, putem fi mai obiectivi emotional, sau cel putin emotiile vor fi “despre” experienta in sine decat despre emotiile avute de catre propria persoana ca si participant.

Se intampla deseori cam ce nu ar fi bine sa facem. Retraim experiente negative, amintiri si evenimente intr-un mod atat de asociat incat ajungem sa simtim toate emotiile neplacute de atunci. Si reusitm “performanta” sa retraim amintiri si evenimente placute in mod disociat, ca si cum vedem un film frumos. Cum ar fi daca ar fi invers?

Sa reusim sa facem “un pas in spate” ne ajuta sa vedem relatii, limite si componente din situatie pe care in alta modalitate nu le-am putea vedea, si asta ne ofera informatii valoroase pe care altfel nu le-am avea.

Tic-tac, tic-tac, tic-tac, 3- 2- 1 bum

Astazi am dat peste o povestioara tare haioasa si foarte adevarata. Iata:

"Sintem programati genetic la autodistrugere. Noi, oamenii. Eu sint. Tot ceea ce inseamna nesanatos imi provoaca mari placeri. Daca nu-mi provoaca placeri, imi da o stare de bine. Daca nu-mi da o stare de bine, mi-e totusi ok, firesc. Tot ceea ce are legatura cu o viata sanatoasa, ma arunca pe culmile disperarii. De la un viitor de betiv m-a salvat sotia, pornisem tropaind alaturi de o gasca de prieteni pe cele 7 carari ale inconstientei. Noroc ca a pus ea piciorul in prag la vreme, altfel cantam acum sub o masa, cu ficatul cat un sac cu nisip. Din fericire nici organismul nu ma mai lasa sa beau, sint mahmur 3 zile si de la o prajitura insiropata ori o bomboana cu rom.

Daca tineti minte, ma laudam cum am inceput eu sa am obiceiuri sanatoase. Si ca fac flotari. Nu mai fac. Mi-e si groaza sa ma uit spre covorul pe care le faceam. Am o reactie de respingere. Probabil provocata de sistemul de autodistrugere aflat in mine. Stiti si de bicicleta de pedalat in camera pe care am achizitionat-o. S-a intamplat ce prevazusem. Ocupa spatiul inutil. Pe bancuta de facut abdomene e un strat de praf cam la fel de gros ca stratul de grasime de pe abdomenul meu.

Va povesteam si de alimentatia mea din care lipsesc legumele si fructele. Totalmente. Nu pentru ca nu as avea prin casa. Sotia se preocupa in permanenta sa avem legume si fructe proaspete. Eu ma preocup in permanenta sa le evit. Am deja trasee bine stabilite care ocolesc mestesugit fructierele ori cutiile cu legume. Tre sa-mi achizitionez un butoi de-ala mare de plastic si sa arunc acolo fructele ce se strica prin bucatarie, macar o pun de o palinca home-made. Si o vand in piata din Voluntari.

De vreo 6 saptamani iau laptisorul ala de matca, despre care se spune ca-i comoara naturii. Cel mai bun anticancerigen, avand nu stiu cate B-uri prin el, revigorant, reface celula, creste parul, ridica sulita in vant, etc. Bre, numa cand stiu dimineata ca tre sa iau lingurita respectiva cu laptisor, imi vine sa fug peste granita. Sa borasc ca un gugustiuc ce a inghitit o râmă stricata.

Iar am abonament la sala. De o luna si ceva. Am fost o singura data la sala. Din fericire mai merg la piscina, dar tot datorita sotiei. Ca daca ar fi dupe mintea mea, mult mai comod mi-ar fi cu curu pe canapea si cu telecomanda in mana. Si as face fitnes la degete, apasand inconstient pe butoanele telecomenzii.

Stiu ca subiectul asta devine desuet. Va zic ba ce fac, ba ca nu mai fac. Dar va intreb eu pe voi daca simtiti acelasi lucru. Daca sinteti mult mai prieteni cu actiunile daunatoare trupului si mintii. Daca trebuie purtata o lupta puternica pana la incadrarea pe un fagas sanatos al vietii. In marea voastra majoritatea sinteti oameni cu pretentii de la voi si de la viata. Si stiu prea bine ca multi aveti grija de voi prin diferite activitati. V-a venit pur si simplu sa le faceti si de atunci le tot faceti cu placere, ori a intervenit si la voi aceasta batalie fantastica intre delasare si rationalul “stiu ca trebuie sa fac ceva pentru mine daca vreau sa fiu sanato(a)s(ă)?"

7 semne ale comportamentului de autodistrugere:

1. Concentrarea atentiei asupra ceea ce nu merge sau nu e bine!

2. A fi blocat in sentimente de frica si griji!

3. Simti ca nu ai valoare!

4. Sa te compari cu alte persoane!

5. Alungi persoane si relatii!

6. Sa nu ai un scop bine definit!

Mai stiti si altele? Comentati!

M

M