Poate ca suntem prea preocupati de neinsemnatele noastre persoane. Dar poate ca inainte de toate nu stim cum sa ne comportam in raportul cu noi insine...
In primul rand fiindca ne lasam prea usor cuceriti de valori si de injonctiuni factice: performanta, abundenta, aparenta. Trei flageluri, atat ale societatilor noastre, cat si ale psihismelor noastre. Performanta: e normal sa vrei sa faci bine ceea ce faci dar nu si sa vezi "challenges", provocari pretutindeni, sa vrei sa fii un "invingator", pana la a te imbolnavi (este clasica, de-acum, oboseala de a fi tu insuti ....). Abundenta: e normal sa vrei sa dispui de un acoperis deasupra capului, de imbracaminte, de hrana. Dar nu si sa cumperi cu febrilitate (sau sa visezi sa cumperi) tot ce ni se flutura prin fata ochilor. Aparenta: e normal sa iti faca placere propriul tau corp si sa ti-l ingrijesti. Dar nu si sa incepi sa tremuri la cel mai mic rid sau la primul fir de par alb.
Apoi, deoarece locul pe care il ocupa de acum constructia noastra si grija de noi insine in economia noastra personala a ajuns la un cost exorbitant, nu mai avem optiunea de a nu ne gandi la noi in fata unei societati in care imaginea a devenit atat de importanta. De unde si acest rezultat: egoul nostru este efectiv umflat, omniprezent, ghiftuit cu mancaruri proaste, de care a devenit dependent. Fara indoiala ca nu este o intamplare daca tulburarile date de conduitele alimentare, bulimia si anorexia, sunt atat de strans legate de problemele stimei de sine, si este ispititor sa duci mai departe comparatia: exista bulimii ale sinelui, inflatii ale egoului cand te umpli de tine insuti, apoi vomiti; exista apoi anorexii ale sinelui, cand te refugiezi in asceza si in privatiune, crezand ca devii mai maret si mai puternic neluandu-te in seama si maltratandu-te. Suferinte inutile care nu te invata nimic alceva decat sa suferi si mai mult si sa te pedepsesti mai bine....
Fragment din Cristophe Andre
In primul rand fiindca ne lasam prea usor cuceriti de valori si de injonctiuni factice: performanta, abundenta, aparenta. Trei flageluri, atat ale societatilor noastre, cat si ale psihismelor noastre. Performanta: e normal sa vrei sa faci bine ceea ce faci dar nu si sa vezi "challenges", provocari pretutindeni, sa vrei sa fii un "invingator", pana la a te imbolnavi (este clasica, de-acum, oboseala de a fi tu insuti ....). Abundenta: e normal sa vrei sa dispui de un acoperis deasupra capului, de imbracaminte, de hrana. Dar nu si sa cumperi cu febrilitate (sau sa visezi sa cumperi) tot ce ni se flutura prin fata ochilor. Aparenta: e normal sa iti faca placere propriul tau corp si sa ti-l ingrijesti. Dar nu si sa incepi sa tremuri la cel mai mic rid sau la primul fir de par alb.
Apoi, deoarece locul pe care il ocupa de acum constructia noastra si grija de noi insine in economia noastra personala a ajuns la un cost exorbitant, nu mai avem optiunea de a nu ne gandi la noi in fata unei societati in care imaginea a devenit atat de importanta. De unde si acest rezultat: egoul nostru este efectiv umflat, omniprezent, ghiftuit cu mancaruri proaste, de care a devenit dependent. Fara indoiala ca nu este o intamplare daca tulburarile date de conduitele alimentare, bulimia si anorexia, sunt atat de strans legate de problemele stimei de sine, si este ispititor sa duci mai departe comparatia: exista bulimii ale sinelui, inflatii ale egoului cand te umpli de tine insuti, apoi vomiti; exista apoi anorexii ale sinelui, cand te refugiezi in asceza si in privatiune, crezand ca devii mai maret si mai puternic neluandu-te in seama si maltratandu-te. Suferinte inutile care nu te invata nimic alceva decat sa suferi si mai mult si sa te pedepsesti mai bine....
Fragment din Cristophe Andre
